Viata ca o cursa

Dimineata ne trezim, in graba ne pregatim sa plecam la serviciu, nu vedem nimic din ce este in jurul nostru, ne gandim la ziua plina care tocmai a incaput. Cand ajungem la serviciu ne apucam de treaba, nimic nu ne face sa ne oprim pentru o clipa, pentru avem termene de respectat, lucrari urgente de terminat. Cand s-a terminat programul de lucru ne grabim sa ajungem acasa. Cand ajungem acasa avem alte indeletniciri casnice care nu sufera amanare. Cu cateva ore inainte de miezul noptii sleiti de puteri mergem la culcare. Dimineata incepe ca si ziua precedenta. Este poate o zi frumoasa cu soare dar noi nu simtim sarutul razelor pe obraji, pentru ca suntem grabiti, pentru ca in cap avem lucrari de terminat, termene de respectet. Grabiti suntem de mici, ne grabim sa crestem, sa mergem la scoala, sa terminam liceul apoi facultatea. Cand suntem independeti financiar ne intemeiem o familie, apoi vin copii pe care ii crestem tot in graba (abia astept sa creasca mare). Dar cand copii cresc realizam ca am trait pe repede inainte. Recunosc ca este necesar sa muncim sa ne asiguram noua si familiei un trai decent si ne bucura acest lucru, dar cred ca este bine cateodata sa spune stop acestei curse. Sa luam o mica pauza, sa ne deconectem de la tot si de la toate si sa nu ne mai gandim la nimic. Sa tragem aer in piept si sa spunem ca viata este frumoasa si scurta si ca trebuie sa ne mai si bucuram de ea. Pentru ca ani trec unul cate unul fara sa ne dam seama, ne raman in suflet acele clipe frumoase si regretul ca ar fi putut fi mai multe.